În protetica și estetica dentară s-a dezbătut destul de serios conceptul de ”ferrule”. Este o componentă foarte importantă a restaurabilității dinților tratați endodontic. Acesta nu este altceva decât vechiul aspect legat de necesitatea de a avea un bont dentar după șlefuire, care sa aibă suficientă substanță dentară, restantă, situată cervical, astfel încât să confere rezitență în continuare dintelui protezat. În acest sens, ideea este de a avea o înalțime cuprinsă între minim 1,5-2mm si o grosime de minim 1mm a peretilor restanți, de preferat circular.
Longevitatea clinică a dinților tratați endodontic, mai ales a celor posteriori (molari și premolari) este în strânsă legătură cu protecția cuspidiană a acestora prin diverse metode terapeutice cum ar fi: obturațiile compozite care îmbracă cuspizii, piesele protetice integral ceramice de tip overlay, și coroanele clasice de înveliș, toate crescând rezistența dinților la fractură, minimizând riscul de eșec postendodontic.
În același timp, despre longevitatea clinică a dinților anteriori tratați endodontic, s-a aratat în diverse studii că nu a fost influențată de acoperirea coronară. Forțele care generează fracturi sunt mult mai reduse în zona anterioară, fapt pentru care fractura verticală radiculară este mai rar întâlnită în cazul acestor dinți. De aceea acoperirea coronară dacă are loc nu se realizează neapărat din motive de dinte tratat endodontic.
Una dintre cauzele eșecului dinților tratați endodontic o reprezintă fracturarea acestura. Rezistența dintelui la fractura verticala și/sau orizontală este în strânsă corelație cu cantitatea de dentină sănătoasă rămasă. În acest sens este extrem de importantă conservarea dentinei interne atât în timpul tratamentului endodontic cât și restaurator-protetic. Preparațiile minim invazive ( clinic semnificative) endodontice și protetice sunt primul pas pe care îl putem face pentru a scadea mult riscul de fractură a dinților tratați endodontic.
Nu de puține ori auzim teoria conform căreia dinții tratați endodontic sunt mai fragili decât cei vitali. Huang și Schilder au arătat într-un studiu pe care l-au efectuat că modulul de elasticitate (Young) și rezistența dentinei cresc după deshidratare (dentina devine mai rigidă). De asemenea au arătat că rezistența la torsiune și compresiune a dinților depulpați e identică cu a celor vitali. Interesant este faptul că au arătat cum modulul de elasticitate Young este mai mic în cazul dinților devitali față de cei vitali. În concluzie, toate aceste descoperiri nu susțin ideea conform căreia proprietățile dentinei dinților devitali sunt diferite de cele ale celor vitali.
Restoration_of_the_Endodontically_Treated_Tooth
2013-Influence of Ferrule, Post System, and Length on Biomechanical Behavior of Endodontically Treated Anterior Teeth
Rethinkingferrule2010
Mancebo
In vitro fracture resistance of endodontically treated central incisors with varying ferrule heights and configurations
Modern Molar Endodontic Access and Directed Dentin Conservation
Case Studies in Modern Molar Endodontic Access and Directed Dentin Conservation
The Endo-Restorative Interface_Current Concepts